Trucuri Pokemon Go: Ghidul pentru adevărații maeștri

de: Octavian Palade
19 07. 2016

Există trucuri de Pokemon Go care te pot ajuta să avansezi mai repede în joc. Le-am adunat în ghidul Pokemon Go de mai jos și așteptăm și sfaturile voastre, în cazul în care ați făcut alte descoperiri. 

Cum a ajuns Pokemon Go în România, cum au căzut și serverele. Dar asta nu înseamnă că ele nu își vor reveni, iar când o vor face, vei avea nevoie de niște trucuri pentru Pokemon Go care să te propulseze rapid la nivelul celor care l-au instalat înainte să ajungă în magazinele de aplicații.

Trucuri Pokemon Go – cum începi cu Pikachu

Pikachu este, fără doar și poate, cel mai îndrăgit monstruleț din întreaga serie Pokemon. Din păcate, nu vei putea începe să joci cu el, decât dacă apelezi la acest truc pentru Pokemon Go.

Inițial, vei avea de ales între Charmander, Squirtle și Bulbasaur. Pentru a începe Pokemon Go cu Pikachu, trebuie doar să te îndepărtezi de ceilalți trei pokemoni – adică să mergi (fizic) în orice direcție – și să aștepți ca Charmander, Squirtle și Bulbasaur să ajungă lângă tine iar. Trebuie să faci asta de patru ori, iar după aceasta vor fi acompaniați de Pikachu, pe care îl poți prinde.

Trucuri Pokemon Go – Cum găsești pokemonii pe care îi cauți

Scopul principal al Pokemon Go este prinzi cât mai mulți monstruleți virtuali. Pentru asta va trebui, în primul rând, să te deplasezi cât mai mult. Parcurile sunt medii propice pentru a descoperi pokemoni, dar trebuie să știi și cum să îi ”ochești”, înainte de a-i prinde. În colțul din dreapta jos, ai o grilă cu monștrii pe care îi poți găsi în preajmă. Sub fiecare pokemon se află un anumit număr de lăbuțe. Dacă sub unul dintre pokemoni nu este nicio lăbuță, înseamnă că acela e chiar lângă tine și va apărea imediat pe hartă. Dacă sub el este o lăbuță, înseamnă că va trebui să faci câțiva pași. Două lăbuțe semnifică că va trebui să mergi 100-200 de metri pentru a găsi pokemonul dorit, iar la trei lăbuțe, distanțele variază considerabil.

Dar nu este suficient să știi aceste aspecte. Ordinea în grilă este foarte importantă și aceasta trebuie interpretată în zig-zag, din colțul din stânga-sus către cel din dreapta jos. Mai exact, primul pokemon din grilă este, teoretic, cel mai apropiat, chiar dacă toți pe care îi vezi au trei lăbuțe. În momentul în care vezi un pokemon în grilă pe care vrei să îl prinzi, începe să mergi într-o direcție, dacă el coboară în grilă, înseamnă că trebuie să-ți schimbi direcția cu 180 de grade și să începi să mergi iar. Practic, pentru a găsi ce-ți place, va trebui să schimbi direcția de câteva ori.

Ghid Pokemon Go – Cum găsești pokemoni mai rari cu ajutorul Ingress

Compania Niantic nu se află la prima creație software ce pune accent pe realitatea augmentată. Deși nu a atins cote la fel de alarmante de popularitate, Ingress este primul joc al aceluiași dezvoltator ce folosea o rețetă similară. Partea cea mai interesantă este că a fost descoperită o legătură foarte importantă între cele două produse și puteți profita de ea pentru a înșela un pic sistemul la Pokemon Go.

Conform unor postări pe Reddit, unul dintre trucurile Pokemon Go este să vă apucați să jucați și Ingress. Cu toate că la prima vedere ideea ar putea părea absurdă, dacă rulați ambele aplicații simultan, aveți șanse mult mai mari să găsiți caractere Pokemon rare, la care în alte condiții v-ați chinui foarte mult să ajungeți.

Acest lucru se datorează faptului că ambele jocuri folosesc hărți identice, chiar dacă scopul pentru care le parcurgeți este diferit. În Ingress, folosind același principiu de realitate agumentată, vă aflați în căutarea unor puncte cu energie. Fără un efort foarte mare, a fost descoperită o corelație între punctele cu energie și locațiile în care se află personaje pokemon. Ca urmare, dacă rulați ambele jocuri și săriți dintr-unul în altul, Ingress v-ar putea evidenția zone cu pokemon pe care în mod normal le-ați rata.

Trucuri Pokemon Go – cum eclozezi mai rapid ouăle

Odată ce ai introdus un ou de pokemon într-un incubator, va trebui să începi să mergi o anumită distanță pentru a-l ecloza. Dar dacă te sperie gândul de a parcurge 2, 5 sau 10 kilometri pe jos, există două trucuri care te pot ajuta să scoți monștrii din ouă mai rapid. Cu toate că nu poți păcăli sistemul plimbându-te cu mașina, cei de la Niantic și Nintendo te lasă să pedalezi în voie pentru a ecloza ouăle. Poți merge și pe role sau trotinetă și faci vânatul de pokemoni o activitate mai distractivă.

Totuși, dacă nu vrei să faci niciun fel de efort, mai există un truc de Pokemon Go. Pentru acesta, ai nevoie de un ventilator de tavan. Dacă te înduri să-ți lipești smartphone-ul de una dintre elicele ventilatorului, mișcarea provocată de aceasta va deruta GPS-ul, care te va arăta învârtindu-te pe loc.

Ghid Pokemon Go – Cum avansezi mai rapid în nivel

În Pokemon Go, pe măsură ce crești în nivel, dai peste pokemoni mai rari și mai puternici și primești fel de fel de accesorii care să te ajute să avansezi. Unul dintre acestea se numește Lucky Egg, dar e necesar să știi acest truc de Pokemon Go pentru a-l folosi cum trebuie. Știu că la un moment dat te vei plictisi să aduni toți pokemonii pe care îi vezi și, în loc să te oprești pentru încă un Ratata, ai prefera să mai mergi un kilometru pentru ceva mai rar, dar e important să aduni toți monștrii pe care îi găsești. Odată ce ai strâns un număr considerabil de pokemoni slabi, poți activa acel Lucky Egg și poți începe să îi evoluezi. 12 Pidgey Candy înseamnă un Pidgeotto, dar și 500 experiență, care se transformă în 1000 experiență mulțumită oului norocos. Mai degrabă evoluezi mai mulți Pidgey decât să continui să avansezi la Pidgeot (asta dacă nu ai deja unul în repertoriu – lucru care îți va oferi un bonus, pentru că ar fi un pokemon nou în Pokedexul tău).

Ghid Pokemon Go – evolueaz-o pe Eeve în ce vrei tu

Eeve nu este cel mai puternic pokemon pe care îl poți prinde, dar este foarte interesant din punct de vedere al evoluției. Mai exact, Eeve se poate transforma în Jolteon, Vaporeon sau Flareon, dar această transformare se face aleatoriu. Cu toate astea, un truc de Pokemon Go poate garanta că vei primi evoluția pe care o vrei. Acest truc are legătură cu seria animată, în care erau trei frați care aveau evoluții diferite de Eeve. Pyro, Sparky și Rainer erau cunoscuți drept „Eeve brothers”, iar pentru a controla evoluția Eeve, trebuie să știi aceste nume. Sparky îl avea pe Jolteon, Rainer pe Vaporeon, iar Pyro pe Flareon. Tu va trebui să-i dai lui Eeve unul dintre aceste nume, în funcție de evoluția pe care ți-o dorești. După ce ai setat porecla, închide aplicația și deschide-o la loc, pentru a te asigura că numele a rămas și nu s-a șters din vreo eroare de server. Apoi tot ce trebuie șă faci este să îți evoluezi pokemonul și vei primi monstrul preferat.

Acesta ar fi ghidul nostru avansat pentru Pokemon Go. Dacă mai aveți și alte trucuri, lăsați-le în comentarii!